Limba latină- Ca urmare a stăpânirii romane, geto-dacii preiau limba latină și folosesc o în locul limbii lor autohtone, își însușesc nume romane, își ridică monumente funerare cu inscripții latine.- Latina vorbită- latina populară(sau vulgară) a reprezentat principalul factor al romanizării.- Răspândirea rapidă a limbii latine printre daci s-a datorat faptului că latina era unicul mijloc de comunicare în administrație, în instanțe judiciare, în castre, în relațiioe comerciale, în educație.
Chestionare Auto Categoria B Limba Maghiaral
Substratul daco-moesic.-Reprezentat de cele 160-200 de cuvinte cu o asemenea origine;- Continuitatea populației autohtone pe teritoriul fostei Dacii este demonstrată de dovezi arheologice și toponime; a fost contestată datorită preluării unei informații eronate a lui Eutropius.Eutropius, vorbind despre momentul colonizării Daciei, afirmă că au fost aduși din toate colțurile romane coloniști vorbitori de limba latină pentru a romaniza mai rapid Dacia și pentru a o popula, deoarece populația bărbătească fusese diminuată în urma celor două mari războaie daco-romane.ebacalaureat.ro
"Ţӑrile" sau "vlahiile" = Aceste cnezate sunt numite în tradiţia localӑ "ţӑri" de la latinescul terrae sau cu termenul etnic "vlahie", adicӑ ţarӑ româneascӑ. Originea slavӑ a termenilor cneaz şi voievod aratӑ cӑ mulţi dintre şefii autonomiilor locale erau de origine etnicӑ slavӑ, în schimb majoritatea populaţiei locuitoare în aceste ţӑri era vorbitoare a limbii de origine romanicӑ (limba românӑ). Toate aceste cnezate şi voievodate aveau libertate în luarea deciziilor interne (autonomie internӑ) şi externe (autonomie externӑ sau independenţӑ). Sinonime ale termenului cnez sunt"jude" şi "jupan".
Moştenirea bizantinӑ a statelor medievale româneşti = Aceasta se referӑ la crearea instituţiilor politice, militare, bisericeşti şi culturale centrale din statele medievale româneşti dupӑ modelul instituţiilor din Imperiul Bizantin, considerat patron spiritual şi aliat al Ţӑrilor Române: astfel, în plan politic, titlul de "domn singur stӑpânitor" este echivalentul românesc al titlului de "împӑrat autocrator", originea divinӑ a domniei este subliniatӑ de particula "IO", care apare şi în titulatura împӑratului bizantin; în plan bisericesc, mitropolitul este supus Patriarhului de la Constantinopol, şi, ca şi acesta, participӑ la încoronarea şi la mirungerea suveranului şi este cel mai important om de stat dupӑ domnitor, deţinând şefia sfatului domnesc; în plan militar, oastea este condusӑ de boierii locali deţinӑtori de moşii, care la nevoie strâng la luptӑ oastea cӑlӑreţilor şi oastea de ţӑrani, dupӑ aceeaşi ierarhie ca în Imperuiul Bizantin; în plan cultural, limba oficialӑ în care sunt scrise documentele domneşti şi în care sunt oficiate slujbele bisericeşti este limba slavonӑ, folositӑ de primii slavi ortodocşi (ţarul bulgar Boris din secolul al IX-lea), iar grafia oficialӑ este cea chirilicӑ, creatӑ de cӑrturarii bizantini Chiril şi Metodie pentru bulgari în secolul al IX-lea de asemenea. Moştenirea bizantinӑ din statele româneşti se explicӑ prin refuzul voievozilor români din Moldova şi Ţara Româneascӑ de a prelua modelul instituţional, bisericesc şi cultural al Ungariei (principatul, catolicismul, grafia latinӑ), pentru a nu da prilejul Ungariei de a tranforma ţӑrile române în provincii ale sale.
Suzeranitate şi vasalitate = Termenii sunt folosiţi în limbaj politic şi diplomatic şi desemneazӑ supunerea statului vasal de cӑtre un altul suzeran, care percepe tribut şi îşi impune propria politicӑ externӑ asupra statului vasal. Astfel, Valahia şi Moldova au fost vasale Imperiului Bizantin şi Ungariei (în secolele XIV-XV), dar şi Poloniei (în cazul Moldovei în secolele XIV-XV), şi apoi Imperiului Otoman, în toatӑ perioada de la 1415 (Valahia), respectiv 1456 (Moldova) şi pânӑ la câştigarea independenţei de stat absolute faţӑ de otomani în 1878. Transilvania a fost vasalӑ Ungariei din secolul XII pânӑ la 1541, când a devenit Principat autonom sub suzeranitate otomanӑ. Astfel, timp de 150 de ani, pânӑ la ocuparea Transilvaniei de cӑtre Austria prin diploma leopoldinӑ din 1691, toate cele trei state medievale româneşti au avut un statut internaţional similar (vasale Imperiului Otoman), fapt care a grӑbit formarea unei conştiinţe a unitӑţii româneşti, înfӑptuitӑ însӑ, în condiţii favorabile, abia la 1918.
Din cei 260.000 de ceangăi (de fapt, numărul romano-catolicilor din zonă), doar 60-70.000 vorbesc dialectul ceangăiesc!!! Deci, din cei 260.000 ceangăi găsiți/rezultați în acest raport din 2001, la recensământul din anul următor s-au declarat ceangăi 1370. Probabil autoritățile române de atunci au făcut o Srebenița adevărată și n-au mai lăsat decât atâția ceangăi probabil pentru vreun studiu etnografic. Și în acest raport se vorbește de dialectul ceangăiesc. Păi, ori e limba ceangăiască, ori e dialectul ceangăiesc? Și care dintre dialecte, că parcă în articol ar fi mai multe? 2ff7e9595c
Comments